I didn’t know. Sau observații despre vaci

Am două vaci acasă și nu am știut niciodată că-s atât de faine.
Azi dimineață m-au trimis ai mei să stau cu ele pe câmp. Relax, nu m-au dat afara din casă, ci m-au trimis să le păzesc. Până în prezent n-am mai fost cu vacile, și să știți că m-a luat așa un sentiment ciudat să știu că tre’ să stau cu ele. Mă tot gândeam ce boala oi face eu cu ele acolo atâta timp ( soră mea trebuia să vină să mă înlocuiască după o oră, dar n-a apărut nici după trei, halal soră). Never mind, am profitat de ocazie ca să aflu mai multe despre secretele doamnelor care îmi dau lapte bun de mai bine de 20 de ani.

camp2

Prima observație: vacile îs nebune dacă vrei să le-nțelegi, dar au totuși o logică a lor. Spre exemplu, întâi mănâncă iarba de la umbră, apoi pe cea de la soare. Apoi, nu știu dacă vacile dorm, dar știu că-s matinale ( altfel cum ajunge laptele pe masă înainte să mă trezesc eu?). Deci le place să se trezească devreme, dar de bârfit nu știu dacă bârfesc, că-s destul de tăcute de când am venit.

A doua observație: vacile îs ca surorile. Se pupă de bună dimineața, se piaptănă una pe alta peste tot, se ling( probabil așa se dau ele cu cremă de zi, ce știu eu), merg cot la cot, dau din urechi ca să le observe lumea( exact ca fetele când își flutură părul în vânt, poate-poate fug muștele) și … a da, se și încaieră, dar nu pentru a demonstra care-i mai puternică și fițoasă, ci probabil își lustruiesc doar coarnele, ca să fie fashion everywhere.

A treia observație: îs foarte fotogenice. Ia uite aici:

IMG_1006-0

IMG_0871

IMG_0870

Mai zi ceva! Până și Botezatu le-ar recruta ca modele pentru colecția

lui de chiloți.

În concluzie, e fain să stai cu vacile. Timpul trece productiv, cel puțin pentru ele. Și acu’ tre’ să fug după una care și-a luat lumea în cap. Mișcă tu ‘napoi, n-auzi??!

vaca1

P.S. V-ați întrebat vreodată de unde se inspiră domnișoarele care stau cu balcoanele la vedere la plajă? Eh, ghiciți? Vacile mi-au șoptit că și lor tot fără sutien le place. Așa, #casăștiți.

 

Banii sau viața?

Astăzi vă invit să reflectăm asupra acestui fragment, care mie personal, mi-a schimbat modul de a privi lucrurile:

Ce înseamnă scump? Ceea ce plătim sau diferența dintre preț și beneficiile prea mici sau chiar inexistente? cum hotărâm ce este ieftin sau scump pentru sănătatea noastră? Și mai ales când alegem să plătim acel preț? Preventiv, când suntem în formă, sau după ce ne-am neglijat corpul și l-am lăsat pradă bolii? Sănătatea nu se negociază, se prețuiește. De aceea merită să acordăm respectul și atenția cuvenite.

E mai înțelept să plătim prețul în bani decât să-l plătim și în bani, și în suferință, și în ani de viață.

~Dr. Szocs Gabor & Dr. farm. Szocs Dora~

De ce să alegi Network Marketing?

Te-ai întrebat vreodată de ce alți oameni, care vor mai mult de la viață, caută constant noi alternative de a face mai mulți bani? Ai întâlnit oameni care au o afacere de Network Marketing? Te-ai întrebat de ce optează pentru o afacere în Network Marketing și dacă e de viitor?

Avem sfatul experților. Chiar astăzi am dat peste acest video pe Youtube, în care Nathan Ricks, un multimilionar din afacerea de NM pe care o are,  prezintă motivele pentru care afacerile în Network Marketing sunt de viitor. Oprește-te din ce faci pentru 5 minute și vizionează clipul. Poate îți va da răspunsul pe care îl căutai demult.

Dacă ești curios și te tentează să dai startul unui nou început în viața ta, contactează-mă ca să îți spun ce companie de NM am ales eu și de ce o recomand tuturor celor interesați de câștiguri proporționale cu munca depusă de ei. Succes!

Să planificăm?

Life is too shortDragii mei, vă place să vă faceți planuri? Dacă nu, vreau să știu de ce? Și dacă da, vreau să vă felicit. Dar tot vreau să vă întreb și pe voi ceva, cei cu da: de ce vă faceți planuri? Hai să învățăm unii de la alții.

Dacă îmi permiteți, pot începe să vă spun eu de ce îmi fac planuri, și apoi îmi spuneți și voi, în comentarii, mai jos. Sau poate v-apucați de scris serios despre asta – m-ar da pe spate, sincer.

Lucrurile sunt simple. Există două mari motive pentru care îmi fac planuri, atât de scurtă durată, cât mai ales de lungă durată. Primul motiv e simplul fapt că fără un plan mă simt pierdută, uit lucrurile pe care trebuie să le fac, întârzii cu deadline-urile, există chiar riscul să-mi iau mai multe chestii de făcut în același timp fără să-mi dau seama.  Atunci când am totul notat undeva, deobicei în agenda personală pe care o port tot timpul cu mine ( când mănânc și dorm o ascund, ce-i drept), tot ce trebuie  să fac e să arunc un ochi pe programul pe care mi l-am făcut într-o anumită zi, și apoi pe ce am de făcut în săptămâna și luna respectivă, și deja mă simt mai bine pentru că îmi calculez timpul astfel încât să fac tot ce mi-am propus. Evident că mai apar o mie de chestii pe parcurs, dar faptul că am notat ceea ce e important mă ajută să selectez ce e cu adevărat important și ce nu.  Întâi lucrurile de pe listă, apoi mai adaug dacă mai e spațiu. Sau se poate întâmpla  să nu respect în totalitate programul; nicio problemă, îmi place și să reprogramez la nevoie.

Și al doilea mare motiv este că viitorul sună mai promițător când ai planuri. Da, nu te plictisești. E bine să te întrebi exact ce îți dorești să realizezi în viață. Deobicei fac asta pas cu pas, sfârșitul unui an fiind momentul în care îmi pun planurile pentru următorul an pe listă. Pe parcurs e posibil să mai adaug obiective pe care vreau să le realizez, dar în principiu mă axez pe ce mi-am propus. Și nu știu dacă mă credeți sau nu, dar fac asta de ceva timp și am observat că atunci când am clar în minte ce îmi doresc să obțin într-o anumită perioadă și mă concentrez pe acele lucruri, le duc la îndeplinire, și câteodată rezultatul final e mult mai bun decât mă așteptam.

Drăguților, motivul pentru care am pus citatul de mai sus e unul simplu: viața e așa de scurtă, timpul trece atât de repede, încât nu putem să planificăm ceva pentru totdeauna. Vor fi întotdeauna schimbări, e ca un dute-vino continuu. Viața e prea scurtă să ajungi să termini tot ce ai de făcut și să spui că nu mai ai nimic pe listă până mori. De asta îmi place așa mult viața, sunt atâtea lucruri minunate cu care îți poți ocupa timpul și gândul de la acel moment final. Dar să nu intrăm în altă discuție.  O să continui să planific – la modul frumos, nu nașpa – pentru că vreau să-mi țin viața ocupată, vreau să mă gândesc ce trebuie și ce vreau să fac, nu trebuie să ratez nimic. Voi faceți cum știți mai bine.

Provocare

Ca să răspund unei provocări pe care un prieten mi-a făcut-o, am decis să scriu pe blog zilnic, pentru că eu cred că pot scrie zilnic, dar n-am curajul si disciplina să o fac constant. Și pentru că tot suntem aici dintr-o provocare, azi vreau să vorbim despre provocare.

Mai întâi, permiteți-mi să vă spun un lucru: nu veți găsi niciodată un lucru pe care nu l-ați căutat, ceva ce nu v-ați dorit niciodată să găsiți. Și-acum să vă spun cum m-am gândit eu că pot lega această frază de tema de astăzi, și-o să mă folosesc de exemplul personal. N-o să vă dau lecții despre ce este o provocare și alte chestii tehnice, psihologice & stuff. Probabil sunteți plictisiți de ele. Să vorbim în mod concret și cât mai specific cu putință.

De ceva timp am planuri mari în minte și zi de zi mă tot gândesc cum să fac să mă apuc de treabă în direcția care trebuie, pentru a ajunge la lucrurile pe care mi le doresc. Spre exemplu: am tot felul de idei despre ce aș putea scrie, cum ar putea oamenii învăța din umilele mele experiențe de viață, cum aș putea schimba viața unui om spunând un lucru care îl poate mișca, undeva, very deep.

Alt exemplu: vreau să muncesc ca să am banii mei. Am găsit ce vreau să fac, am învățat cum să fac, și-acum aștept și tot prelungesc momentul în care o să mă apuc să fac, să aplic ce-am învățat.

Și-acum să vă explic de ce aștept și nu fac nimic. N-a fost ușor să-mi dau seama, mi-am bătut capul ceva timp în direcția asta. Am făcut un pic de brainstorming ca să-mi dau seama cum anume am făcut eu în trecut de-am avut ceva succes pe câteva planuri (educațional în special) și apoi am așteptat un răspuns (da, am așteptat, creierul meu și-al vostru e atât de deștept încât tot ce trebuie să faci e să îi dai de lucru cu o chestiuță, și apoi chiar dacă te concentrezi pe alte lucruri, după un timp „primești” răspunsul pe care îl căutai – nu-mi spuneți că nu funcționează, nu vă cred, am făcut asta de atât de multe ori încât fac asta de fiecare dată când caut o soluție). Și răspundul m-a lovit azi: provocare. Am căutat provocări de fiecare dată. Îmi place să am un factor extern care să mă forțeze să mă avânt și să descopăr ce-i după perdea, ca să spun așa. Și asta pentru că singură mi-e cam greu să mă motivez (și ce? mulți au problema asta!) și deseori „mă pierd” pe traseu. Dar atunci când există o miză, când știu că dacă fac un anumit lucru obțin ceva sau demonstrez ceva, nu mă dau înapoi, pentru că vorba românului, „îmi fac obrazul de rușine” dacă nu mă țin de cuvânt.

Bun, până aici simplu. Dar problema e că provocările, cel puțin în cazul meu și până la un moment dat, nu-s chiar așa ușor de găsit. E adevărat că ele zboară tot timpul în jurul nostru și tot ce trebuie să facem este să prindem una, dar pentru cei care așteaptă (așa ca mine) pe cineva din exterior să vină cu provocarea, nu-i chiar așa ușor.

Și-acum să facem legătura cu acele cuvinte de înțelepciune (credeți?) pe care vi le-am adresat mai devreme, la începutul articolului: dacă provocările nu vin la tine, asta e pentru că nu le cauți unde trebuie sau nu vrei să le găsești. Trebuie să știi ce cauți, unde poți căuta și evident să crezi că poți găsi ca ceva să se întâmple.

În cazul meu, imediat ce am realizat că o provocare îmi lipsește, m-am pus imediat de-am contactat doi prieteni, pentru fiecare situație, și i-am rugat să mă provoace ( și nu, nu cred că a știrbit cu ceva din efectul factorului extern, chiar dacă eu am „împins” căruța pentru asta – vai, cum mă exprim). Așadar, prin prezentul articol răspund provocării de a scrie zilnic pentru că vreau și pentru că pot, chiar dacă mi-e frică c-o să spun ceva greșit și-o să râdeți toți de mine ( dar cumva trebuie să nu-mi pese, că altfel cum învăț să scriu mai bine dacă nu încep cu stângul?), și pentru a doua mea dorință, m-am apucat tot azi de treabă și-am să vă dau vești curând despre rezultat.

Așadar, oameni buni, sper că ați prins ideea: căutați întâi înăuntrul vostru ceea ce vă doriți cu adevărați să faceți, apoi căutați metode prin care să faceți să se întâmple ceea ce vă doriți (și plecați cu ideea că totul este posibil, vă rog), și tot ce vă mai rămâne este să vă apucați de treabă! Și ca să fiți siguri că nu vă spălați mâinile prea curând pe câmpul de bătălie, provocați-vă sau rugați pe cineva să vă provoace! E fantastic!

Mulțumesc că ați citit aceste umile gânduri. Dați-mi de veste dacă v-au plăcut, dacă v-au ajutat sau dacă credeți că spun tâmpenii. Toate cele bune până data aviatoare!

Scriu și eu ca să mă fac auzită. Pot să țip, dar aș speria lumea. Vă salut!

luizapuia

Cuvintele potrivite sunt mereu simple..

Asociatia"Gheorghe Sincai"

Asociatia "Gheorghe Sincai" a studentilor in Istorie

George Ritzer

Distinguished University Professor at University of Maryland

Yana F.

A great WordPress.com site

Timbre de colectie

Colectie de timbre pentru schimb

ANOTIMPURILE IUBIRII

Ganduri. Eu.Tu. Noi. Despre toate.Despre tot.

Regelebarbos

"Virtutea este fundamentul amiciţiei; pentru a o păstra nu este nevoie decât de caritatea reciprocă. Aceasta este simplă şi nu are nevoie de farduri, nu cere nimic din cele exterioare. Şi dacă ea găseşte multe avantaje fără a le căuta (căci cine ar putea enumera foloasele şi farmecele prieteniei?), caritatea n-are nevoie de stimuli exteriori, este mulţumită de ea însăşi, ea este pentru sine un pinten şi o recompensă". Petrarca

Valentin Dedu

Un blog de cititor crestin

DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă

DRUMUL UNUI PÂRÂU CĂTRE OCEAN

Spreading a Little Happiness

cause happiness is a choice

mofluza/ Sfântul cameleon

Tot n-am nicio idee

The WordPress.com Blog

The latest news on WordPress.com and the WordPress community.